Se apropie debutul în Cupa UEFA, este timpul pentru metode moderne de pregătire!
Deși numele adversarei de mâine nu inspiră teamă, „câinii” își iau toate măsurile de precauție. După ce și-a demonstrat calitățile de tehnician în sezonul în care a luat titlul alături de roș-albi, Rednic arată și valențe pedagogice. O ședință de pregătire de la Dinamo de dinaintea turului cu NEC seamănă cu un adevărat mozaic lingvistic.
Diversitatea de naționalități din lot îl obligă pe antrenorul de 46 de ani să aprofundeze tainele unor limbi precum portugheza sau spaniola. Mircea Rednic a apelat la această măsură întrucât vrea să fie sigur că jucătorii săi înțeleg cu acuratețe indicațiile tactice. Calitatea de poliglot a „Puriului” sare în ochi mai ales la exersarea fazelor fixe, în care tehnicianul îi ia pe stranieri deoparte și le explică schemele pe „limba” lor.
Cu tot cu româna, Rednic vorbește cinci limbi! Lucrurile s-au schimbat față de primul mandat al antrenorului dinamovist în „Ștefan cel Mare”. Pe-atunci, mai ales în cazul lui Ze Kalanga, comunicarea dintre stafful tehnic și un jucător străin era asigurată de translatori, care luau și ei parte la antrenamente.
Zicu vine mâine la meci
Dinamo va avea la meciul cu NEC un spectator-surpriză! Zicu va părăsi, pentru câteva ore, clinica de recuperare de la Stuttgart și va merge la Nijmegen. Ianis se va întâlni cu lotul dinamovist pentru prima dată din luna iunie încoace.
Cu BD-ul în ofensivă
Mircea Rednic intenționează mâine-seară să înceapă în avanposturi cu Bratu și Dănciulescu, urmând ca Niculae să intre pe parcurs. Presiunea pe cuplul BD vine chiar de la coechipieri. „Sper ca ei doi să fie letali pentru NEC”, spune Torje. Poli Iași – Farul se rejoacă
Comisia de Apel a decis rejucarea meciului Poli Iași – Farul, nedisputat din cauza unor probleme la instalația de nocturnă. Astfel, Farul mai are la dispoziție o cale de atac până la stabilirea unei sentințe definitive.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER